
Autoritatea profesională în
nutriție și dietetică
CDR este o organizație profesională, neguvernamentală și apolitică, având drept scop controlul și supravegherea exercitării profesiei de dietetician, aplicarea legilor și regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de dietetician și păstrarea prestigiului acestei profesii în cadrul vieții sociale.

Metodologia de practică 2023
S-a publicat metodologia tranzitorie pentru efectuarea stagiului de practică. Prezenta metodologie se aplică persoanelor care doresc să înceapă stagiul de practică după data de 1 septembrie 2023, cu scopul de a o finaliza în 2024. Important! Transmiteți Anexa 1 din metodologie pe emailul CDR în termen de cel mult 30 de zile de la începerea stagiului.

Înscriere online în CDR
Începând de astăzi, 22.02.2023, depunerea dosarului de înscriere în CDR se poate face și online, similar cu înscrierea la examenul de dietetician autorizat. Toate actele se scanează și se trimit (în format PDF sau JPG) la adresa de email aferentă colegiului teritorial din județul dorit (click aici pentru toate adresele de email).

Important – Cotizația anuală de membru pentru anul 2023
În urma deciziei Consiliului Național, cotizația de membru pentru anul 2023 este de 300 lei, taxa de înscriere în CDR fiind menținută la valoarea de 100 lei.
Precizăm că nu este vorba despre o majorare a cotizației de membru, în anul 2022, suma de 150 lei fiind aferentă unei perioade de 6 luni.
Înscrierea în CDR
Obținerea dreptului de liberă practică
Important! Consiliul Național al Colegiului Dieteticienilor din România a aprobat metodologia pentru înscrierea în CDR și pentru obținerea dreptului de liberă practică. Se pot înscrie în CDR și pot primi dreptul de liberă practică doar dieteticienii care au promovat examenul național de dietetician autorizat.
